Formația FC Vaslui a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa Oțelul Galați, într-un meci contând pentru etapa a XXXIII-a, penultima a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pentru FC Vaslui au marcat Wesley ’14 (penalti) și Yero Bello ’23, iar pentru Oțelul a înscris Sergiu Costin ’20.
0-1: Wesley transformă o lovitură de la 11 metri acordată după un fault al lui Buș asupra lui Milanov
1-1: Sergiu Costin a marcat cu un șut de la opt metri după o deviere
1-2: Yero Bello a înscris de la 15 metri, după o pasă a lui Wesley.
FC Oțelul Galați: Grahovac – Râpă, Perendija, S. Costin, Ilie – Filip, Giurgiu – Antal (Stromajer ’73), Didi, Buș (Iorga ’53) – Punosevac (Neagu ’61). Antrenor: Dorinel Munteanu.
FC Vaslui: Borjan – Milanov, Papp, Constantin, Paito – Adailton (Stanciu ’72), Anderson, N’Doye, Sânmărtean – Yero Bello (Buhăescu ’76), Wesley. Antrenor: Augusto Inacio.
Cartonașe galbene: Buș’13, Sg. Costin ’33, Perendija ’60, Râpă ’64, Antal ’65 / Yero Bello ’27, M. Constantin ’72, Borjan ’89
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Bulgaria, cu Nikolai Yordanov la centru, ajutat de Ventsislav Gavrilov și Veselin Dobriyanov, iar rezervă a fost Nikola Popov.
La meci au fost prezenți circa 7.000 de spectatori, între care și aproximativ 150 de vasluieni.